Cele 80 miliarde de euro: Cum si cand vom primi acesti bani?

Cele 80 de miliarde de euro le vom primi atunci cand oamenii politici vor stabili in ce vom investi. Fara acte doveditoare care sa confirme investitia banilor, acestia nu vor fi virati in contul Romaniei.
„CÂND ȘI CUM VOM PRIMI ACEȘTI BANI?
Profesorul Cristian Păun, de la ASE, a găsit o formulă simplă, clară si sugestivă, pentru care îl invidiez. El a explicat, pe înțelesul publicului larg. Este, desigur, o figură de stil: Uniunea Europeană ne va deschide un cont, în care va vărsa cele 80 de miliarde, iar noi va trebui să ne facem un “card”, ca să tragem acești bani. Nu înainte însă ca sumele repartizate să fie bătute în cuie. Pentru că încă nu sunt definitive.
Vor mai fi de trecut două hopuri. Primul, probabil în prima parte a toamnei, când sumele aprobate de Consiliu vor fi supuse spre validare Parlamentului European. Or, zilele trecute, voci din Legislativul Uniunii si-au exprimat dezacordul cu faptul că, în urma compromisului din Consiliu, condițiile privind respectarea principiilor statului de drept au fost diluate. Apoi, dacă cele două documente vor fi validate în Parlamentul European – si în raport cu felul în care vor fi validate – va urma încă un vot, ce va fi dat de parlamentele naționale din cele 27 de țări membre.
Abia atunci vom sti exact pe ce mizăm. Banii vor fi ai noștri, rezervați într-un cont special, dar ca să-i tragem va trebui să avem un “card” special. Adică să facem proiecte viabile, în consonanță cu scopurile pentru care ne-au fost repartizați.
Avantajul este imens, căci acesti bani vor acoperi în cea mai mare parte nevoile noastre de investiții, în timp ce veniturile din bugetul intern vor putea fi îndreptate către rosturile lor firești. Criza prin care trecem – si care nu dă semne că ar fi obosit – a scos în evidență nevoi care nu mai pot fi amânate, începând cu sănătatea, învățământul si cercetarea științifică.
Mai trebuie să recapitulam si lecțiile trecutului. Pentru că am pierdut mulți bani, din cotele repartizate de Uniunea Europeană, cauza fiind aceea că am întâmpinat dificultăți în procurarea “cardului” l-a care s-a referit profesorul Păun.”
Mai multe detalii pe republica.ro