Unul dintre cei mai iubiti actori, Florin Piersic a decis sa nu mai urce pe scena

Florin Piersic anunta ca va mai inceta din a urca pe scena teatrului. Acesta isi face griji in legatura cu noul coronavirus, asadar prefera sa ia masuri de precautie cat mai drastice.
Informatii preluate de pe gandul.ro, mai multe detalii mai jos:
Colegă de breaslă, Medeea Marinescu afirmă că spectacolele din timpul verii, organizate pe caniculă, nu i-ar prii deloc lui Florin Piersic, ajuns la venerabila vârstă de 84 de ani.
„Eu am jucat câteva spectacole în perioada aceasta, pe căldură, însă nu este bine. Ar fi fost un risc mare pentru Florin – şi virusul, şi canicula. În ultima perioadă, a crescut foarte mult numărul bolnavilor şi am decis să suspendăm spectacolele. În august aveam patru reprezentanţii, plus cele din septembrie, însă situaţia este incertă şi pentru luna respectivă”, a precizat Medeea, pentru Click!
Chiar dacă s-a decis să spună adio teatrului, cel puțin pentru moment, lui Florin Piersic îi vine foarte greu să stea departe de publicul pe care l-a iubit și respectat toată viața. Nimeni nu știe când va reveni pe scenă actorul, însă totul depinde de evoluția epidemiei de Covid-19 în România.
„Florin este în mare vervă şi abia aştepta să urce din nou pe scenă, mai ales că de aproape şase luni n-a mai jucat. El era însă cel mai expus dintre noi, riscurile sunt prea mari”, a explicat Medeea Marinescu.”