Pensiile vor creste cel mai probabil in septembrie cu 14%, acelasi procent urmand sa fie aplicat si pentru pensiile sociale

Fotografie de Pixabay pe Pexels.com

Potrivit datelor publicate de Casa de Pensii Publice, in luna iulie pensia medie a fost de 1.387lei, ceea ce ar insemna ca se va majora cu 194 lei, ajungand la valoarea de 1.581 lei.

Informatii preluate de pe adevarul.ro, mai multe detalii mai jos:

„Surse avizate au declarat pentru „Adevărul” care este procentul cu care vor creşte pensiile publice de luna viitoare, procent care se va aplica şi pensiilor sociale, aşa cum a anunţat recent premierul Ludovic Orban.

În cazul pensiei sociale, care este în prezent de 704 lei, majorarea va fi mai mică de 100 de lei, până la nivelul de 802,56 lei.

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a susţinut joi seară o conferinţă de presă în care a anunţat că pensiile vor fi majorate cu cea mai mare sumă cu care au fost vreodată crescute.

„Am spus că vom creşte pensiile în 2020. Valoarea punctului de pensie va avea cea mai mare creştere pe care a avut-o vreodată. PSD niciodată nu a avut această sumă.

Am crescut pensiile cu cea mai mare sumă. Şi facem asta în criză economică. Ştim cât de importantă este această sumă pentru români. Am crescut şi pensiile, am crescut şi alocaţiile. Sistemul financiar-bancar a fost un partener al PNL”.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s