PSD a reintrodus miercuri in lege majorarea pensiilor cu 40% incepand cu 1 septembrie.

Fotografie de Dillip Behera pe Pexels.com

PSD a propus si a obtinut votarea abrograrii articolului 42 din ordonanta de rectificare bugetara, cel care prevede ca, incepand cu data de 1 septembrie 2020. Desi parlamentarii PNL si USR s-au opus, amendamentul referitor la pensii a fost admis cu 20 de voturi „pentru”.

Informatii preluate de pe g4media.ro, mai multe detalii mai jos:

„PSD a reintrodus miercuri în lege majorarea pensiilor cu 40% începând cu 1 septembrie, precum și creșterea salariilor profesorilor din acest an, amendând astfel ordonanța de urgență de rectificare a bugetului adoptată luna trecută de Guvernul Orban, prin care majorarea pensiilor fusese redusă la 14%, iar creșterea salariilor profesorilor fusese amânată pentru anul viitor.

Amendamentele au fost adoptate în Comisiile reunite de buget-finanțe ale Camerei Deputaților și Senatului, urmând ca actul normativ să fie supus votului final în plenul Parlamentului.

Astfel, PSD a propus și a obținut votarea abrogării articolului 42 din ordonanța de rectificare bugetară, cel care prevede că, începând cu data de 1 septembrie 2020, punctul de pensie este în valoare de 1.442 lei, în loc de 1.772 lei, cât prevedea legea adoptată tot de PSD anul trecut. Cu alte cuvinte, în Comisii a fost aprobată revenirea la majorarea cu 40% a pensiilor, în loc de doar 14%, cum decisese guvernul.

Deși parlamentarii PNL și USR s-au opus, amendamentul referitor la pensii a fost admis cu 20 de voturi ”pentru”.

De asemenea, tot în comisiile de buget-finanțe a fost aprobată și creșterea, începând cu acest an, a salariilor profesorilor, deși guvernul amânase majorarea lor pentru 1 septembrie 2021.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s